Clienti dupa prima sedinta la Cabinetul Psiholog Danut Negru

Cautindu-mi odata prin suflet
am descoperit o piatra.
crescuse acolo
sau se ratacise
cine stie de unde.
n-am putut s-o inlatur –
crescuse din mine, poate –
si am uitat-o acolo.

Mult mai tirziu,
cercetindu-mi din nou sufletul
in cautarea unei uitate amintiri,
l-am gasit invadat de pietre.
crescusera pretutindeni,
ascutite si colturoase,
rasarite din fiecare unghi al sufletului meu:
pietre ale singuratatii mele.

 Am deschis ferestruica asta acum doua ore. n-am fost in stare sa scriu nimic. ma rugase si fratele meu sa-i fac o compunere (…), dar nici pe aia n-am facut-o. Durerea de cap s-a accentuat – dar nu e vina ta, oricit m-as stradui sa te gasesc vinovat. E numai vina mea. daca mai aveam puteri sa fac o punte, n-as fi ajuns la tine.

 Mi-a placut sedinta de azi:)..Chiar mi-a indus niste ganduri pozitive, si niste idei. Asta e nevoie..m-am gandit eu, de o revelatie poate, in urma careia sa privesc lucrurile diferit. M-am gandit la treaba cu faculatea si m-am hotarat:).. Vreau sa incerc sa trec anul. Stiu ca exista sanse foarte mari sa nu-l trec, dar totusi o sa ma straduiesc, nu vreau nici sa-mi propun prea mult ca apoi sa sufar ca nu mi-am atins ceea ce mi-am propus.. Azi, in special dupa sedinta m-am simtit mai bine, am iesit pe afara, m-am dus cu o fosta colega de liceu, am vazut un meci de basket, si m-am apucat sa invat pentru examenul de luni. N-am reusit sa invat prea mult, oricum e multa materie si sunt multe de inteles, dar spre deosebire de alte dati, macar am stat cateva ore citind cursurile si incercand sa inteleg ceva. Sper sa fie din ce in ce mai bine! Va salut! O seara frumoasa !

 Adevarul este ca am fost mereu interesata in a merge la psiholog, am vrut mereu sa aflu in ce mod m-a influentat mediul familial in care am crescut si boala mamei. Am avut insa mereu o retinere pentru ca eram constienta ca daca ajung pe mana unui psiholog incompetent, imi va face mai mult rau decat bine. Asa ca am tot amanat acel moment……o fi fost o intamplare? Sau am ajuns la tine in momentul in care eram pregatita sa imi infrunt propriile temeri? Eu cred ca nimic nu este intamplator…….
Stii cum am ajuns la tine si ma bucur ca s-a intamplat asa(….)

(…) Am ajuns sa colaboram intr-o perioada in care eu ma simteam profund dezorientata si fara speranta ca voi gasi linistea sufleteasca dupa care tanjeam atat, nemaigasindu-mi parca locul in lumea asta. Veneam tragand dupa mine durerea pe care mi-o lasase o relatie cu un barbat, pe care nu am avut curajul sa o inchei atunci cand s-a terminat, in speranta ca nu era totul pierdut. Insa eram epuizata si dezamagita pentru ca nu mai exista o cale de intoarcere, la care eu tot speram. Imi doream atat de mult ca povestea mea de iubire sa aiba un happy end si as fii facut orice pentru asta dar nu a fost sa fie!
Intr-o cutiuta a mintii mele pastram amintirea unei intalniri, pe care o avusesem cu d-voastra cu ceva timp in urma si care imi deschisese asa un pic usa catre ceea ce eram eu, poate in speranta ca voi avea curiozitatea sa vad cu adevarat ce e dincolo de ea. Doar ca eu nu am facut-o la acel moment. Am crezut ca timpul le va rezolva sau se vor rezolva de la sine…
Incercasem sa rezolv ceea ce credeam eu ca nu merge…cautand ajutor la oameni mai putin indicati sa faca acest lucru..ceea ce m-a facut sa ma adancesc si mai mult in problemele mele, in loc sa le descurc si sa imi fie astfel mai usor.
Asa ca mi-am facut curaj in una din zile si am sunat sa ma programez ..desi eram moarta de de frica, insa era singura posibilitate demna de a fii luata in seama pentru mine la momentul acela. Simteam ca sunt la capatul puterilor!(…)

Cred ca sunteti o persoana de incredere…dar de asta ma voi convinge si in timp. Ati reusit sa ma faceti sa va spun niste lucruri pe care nu le stie absolut nimeni. Mai mult nu stiu ce sa zic…

(…)cu ce sa incep,ce sa scriu.cand am venit prima data la dvs.eram sa zic asa ca un pui abia iesit din ou,o fetita(…)

(…),am o mie de intrebari unele au raspuns altele nu,sau nu cred ca am incercat sa le gasesc raspuns.am stat si m-am tot gandit la tot ceea ce s-a intamplat !

Prima sedinta mi s-a parut foarte relaxanta…m-am vazut putin din exterior sa ma regasesc…sa imi pun ordine in viata, in ganduri, in stilul de-a trai si de a vedea lucrurile…si ce-mi doresc cel mai mult…imi doresc sa imi recastig ambitia…sa lupt pt orice, sa imi doresc sa fac multe dar sa le si fac sau macar sa incerc…daca exista un echilibru in viata intre munca, relaxare, bani si distractie…atunci starea de spirit este una favorabila, psihicul este in parametrii optimi iar viata prinde culoare…momentan nu ma vad facand nimic, nu ma vad miscand un deget, doar imi doresc sa fac multe dar cand vine vorba de facut…imi trece imediat…

(…) dupa mintea mea asi veni zilnic la tine dar din pacate nu imi permit.

(…)cu Dumnezeu am o relatie mai aparte…..in el am gasit liniste si intelegere…..ajutor……dar sunt momente in care ma lasa singura si cad…si uite unde am ajuns……
Simt ca m-am desprins de realitate ca nu mai am forta sa revin asa cum faceam mereu dar niciodata alta sau cel putin (X n.n.) pe care mi-o doresc…Calma, preocupata de lucruri cu adevarat importante, ambitioasa, constructiva…pentru ca am atatea de facut si pierd timp pretios din viata cautandu-mi echilibrul si nu reusesc sa imi gasesc stabilitate.
Astept cu mare incredere intalnirea noastra urmatoare si cu dorinta de a reusii sa ies la lumina.

 Habar nu am cine esti, ce stii, ce vrei, ce faci, ce simti, ce asculti, cum e viata ta.Mi s-a spus ca ma voi descurca. Ce înseamna sa ma descurc? Esti un mister? Esti un secret indescifrabil? Am scris o frântura si poate as prefera sa vorbesc, desi de cele mai multe ori scriu mai frumos decât vorbesc.
Si m-am descurcat asa cum nici nu mi-am imaginat.M-ai ajutat sa vad cum n-am facut-o eu pana acum(…)

A fost mai bine decat ma asteptam, daca as fi mai generoasa as putea spune ca cineva inauntrul meu e entuziasmat… dar astept sa vad cum va mai fi.
Ma bucur in primul rand ca a fost un dialog si nu un monolog (ma asteptam sa trebuiasca sa vorbesc foarte mult si pe urma sa aud ca a expirat timpul si sa fiu trimisa la plimbare). Apoi mi s-au dat niste raspunsuri la care nu ma asteptam. Unul dintre ele legat de “relatia de tranzitie”.

Ecoul primei intalniri!?
Aici cred ca as putea scrie un intreg eseu. Sa incepem cu inceputul. Termenul de psiholog nu imi este nici pe departe unul necunoscut, dar niciodata nu m-am gandit ca o sa merg la unul, de unde sa mai zic ca nici macar nu mi-a trecut prin cap ca poate o sa am nevoie de unul.
Stateam de vorba intr-o zi la o „bere” ( in ghilimele pentru ca niciodata nu e o bere, intotdeauna sunt mai multe beri ) cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si povesteam diferite chestii legate de noi doi de viata noastra, de cate lucruri sau intamplat si de ce urma sa vina. Si din vorba in vorba imi spune ca el s-a decis sa mearga la psiholog ca el simte nevoia sa vorbeasca cu cineva de specialitate si sa-l ajute in problemele pe care el crede ca le are. Am inceput sa rad cu lacrimi si sa fac misto de el si i-am raspuns ceva de genul: „Daca tu nu poti sa-ti rezolvi singur problemele, crezi ca ti le poate rezolva psihologul?”. Raspunsul a fost unul cat se poate de normal si de simplu: „ Nu m-i le rezolva el, dar ma ajuta sa le vad si sa-mi arate cum pot sa trec mai usor peste ele.”
Si uite asa a inceput sa mearga la psiholog si sa vorbeasca despre problemele lui si sa rezolve cate se puteau rezolva. In sinea mea credeam ca e o tampenie si parca il si vedeam intins pe o canapea cu ochii in tavan si cum ii povesteste psihologului anumite probleme si el il intreaba: „Si ce parere ai tu despre asta?”, parca ma bufnea rasul numai cand ma gandeam.
Dar in acelasi timp in care el mergea eram atat de curios cum e si ce vorbeste incat abia asteptam sa termine si sa imi povesteasca si mie, ma rog anumite chestii nu toate, ce s-a intamplat si ce a povestit. Dupa o oarecare intalnire cu Danut il sun si il intreb daca mergem sa bem o bere. Eram atat de curios de parca mi-as fi cumparat o masina noua. M-am intalnit cu el si pentru prima data mi-a spus ca a vorbit cu el despre mine. Mi-a luat glasul. Nu mai puteam sa zic nimic oricat as fi incercat. Binenteles ca urmatoarea intrebare a fost ce a vorbit despre mine. Am mai ras eu pe marginea problemei dar parca nu era rasul meu.
Intr-o zi merg cu el la piscina si in timp ce stateam in sauna cu el, ma intreaba daca nu vreau sa merg si eu. Am incercat sa-l lamuresc ca nu am nevoie dar in acelasi timp imi dadeam seama ca tot ce imi zicea el era cam adevarat, desi cum am scris mai sus nu vroiam sa accept realitatea. I-am spus ca o sa ma gandesc si ca o sa ma hotarasc.
Binenteles ca nu vroiam sa accept ca eu trebuie sa merg la un psiholog, ma tot intrebam la ce am nevoie si ce ar putea sa-mi zica despre mine.
Aici s-a aprins luminita de la capatul tunelului si m-am trezit parca dintr-un vis, cred ca imi era frica la ce putea sa spuna despre mine, ce o sa descopar eu in mine. Oare e de bine, oare e de rau? Habar nu aveam si chestia asta ma macina destul de tare.
Intr-o seara stateam (…) la restaurant si ma intreaba daca nu vreau sa imi faca o programare in locul lui. Stau eu si ma gandesc, mai ales dupa cateva pahare de vin si zic „de ce nu?”, ce poate fi asa rau… .
Ma suna a doua zi si imi zice ca am programare marti la 18:15. Cred ca inca nu realizam. Cum trecea timpul parca aveam din ce in ce mai multe emotii, parca trebuiau sa dau examenul de bacalauraeat din nou, si parca vedeam un tip mic, scund cu parul sarmos, cu mustata cu un birou plin de diplome si trofee, cu un pix si caiet in mana care se uita incruntat si te intreba despre tot felul de tampenii.
Sosise momentul adevarului, era 18:15 si ma aflam in fata cabinetului. Am batut la usa si nimic. Cred ca in momentul ala imi doream sa nu fie acolo si sa plec sa rasuflu usurat. Mai bat odata si deschid usa si observ cu stupoare ca era un hol cu doua scaune si ca mai era o usa langa cele doua scaune de unde se auzeau doua voci.
Pe peretele din fata scaunelor observ un munte de diplome si incep sa le citesc pe fiecare in parte. Dupa ce am terminat de lecturat peretele cu diplome ma asez pe scaun cuminte ( ca un copil la dentist ) si asteptam parca cu frica sa iasa omul … Negru de dincolo si sa faca cunostiinta cu mine.
La un moment dat se aud pasi, paraca imi venea sa ma ridic si sa rup usa din toc si sa o iau la fuga, iese mai intai o doamna dupa care apare el.
Un tip simpatic pe la 35 de ani cu ochelari, inalt, exact contrariul cu ce ma asteptam eu. Parca era colegul meu de banca din facultate nu cel cu care aveam intalnire.

As putea spune ca ecoul primei intalniri a fost unul cu o rezonanta foarte pozitiva schimbandu-mi total impresia pe care mi-o creasem in mintea mea.

Am venit la intalnirea de vineri seara foarte agitata, fara sa stiu exact cum o sa incep si despre ce o sa discutam.Mi-a facut bine sa pot povesti ceea ce mi se intampla, chiar daca mi se pare ca, intr-un anume fel, savarsesc o indiscretie . Am reusit, fara sa ma fi gandit in mod special ca voi gasi raspunsul exact, sa descopar care este “secretul” … Chiar si asa, daca m-am simtit usurata constatand ca exista o explicatie si am reusit sa ma linistesc putin.(..) .

Imi faceam probleme ca nu sunt in stare sa fac ceea ce ma sfatuiesc prietenii mei, ca sunt slaba si nu pot sa imi ascult sufletul si orgoliul ranit, ca nu sunt in stare sa fac ceea ce eu as recomanada altuia aflat in situatia mea. Acum am inteles ca trebuie inca sa fac ceea ce simt si poate asa voi reusi sa inteleg care sunt sansele de a merge mai departe(…)
Am mai inteles ca „pot duce” inca mult, dar ca asta nu este solutia problemelor mele, am inteles ca m-am „tocit” si ca sunt obosita, am inteles , de fapt mi s-a confirmat ca gresesc asteptand ca oamenii sa imi raspunda intr-un anume fel si ca oferind foarte mult, nu inseamna neaparat ca si trebuie sa primesc, mai ramane sa inteleg cum anume trebuie sa fac pentru a ma tempera, de a invata sa astept mai putin, sa ofer atat cat trebuie sau doar cat este nevoie…

Am crezut ca nu se termina niciodata.Daca nu era nepoliticos ,cred ca m-as fi uitat de zece ori la ceas.Printre multe defecte pe care le am, nu imi place sa vorbesc prea mult,nu sunt sociabila si lucrul acesta ma inhiba si mai mult .O fractiune de secunda mi-a trecut prin cap sa renunt ,nu sunt in stare , dar mi-am propus sa ma lupt cu mine si faptul ca mia-ti spus ca vedeti lucruri bune ,indreptabile in persoana mea , mi-a dat putin curaj.Mi s-a parut un efort extrem de mare sa –mi amintesc (sa-mi regasesc )“TRAIRILE INTENSE “ din viata mea ,pe care greu am reusit sa va povestesc si sincer m-au si intristat enorm , a-ti observat de altfel , desi ,la vremea aceea au fost bucurii ,nu inteleg de ce acuma sunt trairi triste .- cu lacrimi? De ce? Cum pot sa fac sa le mai traiesc la fel? daca e posibil? Oare am resimtit ce am pierdut? Si asta ma framanta?
ATI spus sa cautam in trecut “in lucruri prafuite dar de valoare”,-de ce ? -oare are sens? Pentru mine nu-mi face decat rau,atunci de ce as face?
Trebuie sa ma ajutati sa pot sa prelucrez durerea si tristetea – de aici cred ca si depresia…

M-a speriat faptul ca mi-ati spus ca de acum incolo eu voi vorbi,deja m-am blocat si m-am pierdut ,mi-ar fi placut ca eu sa va ascult.
I-mi dau seama ca trebuie sa ma cunoasteti ,ca sa ma puteti invata ,data viitoare o sa incerc sa fiu mai deschisa,de altfel sunt o persoana deschisa ,dar nu reusesc sa ma exprim,sa ma pun in aplicare,ma inhib ,i-mi este efectiv rusine ca la anii ai mei,sa va povestesc despre trairile mele, cred ca sunt un pacient dificil, si cer scuze pentru asta.
CE AM INVATAT:
1. va trebui sa fac o schimbare in mentalitatea mea sa incerc sa-mi explorez lucrurile ,sa gasesc o lista care sa-mi creeze bucurii.
2. Sa incerc sa gandesc mai pozitiv
3. Sa lupt cu gandurile negre sau cel putin sa nu ma mai gandesc ca ar putea sa fie ceva rau.
4. Sa ma organizez si sa iau ideile pe bucati
5. sa-mi gasesc intodeauna resursele de a face fata situatiilor mai dificile
6. sa incerc sa simulez evenimentele in mod pozitiv,sa am incredere in mine.
7. Sa fiu constiienta ca sunt raspunzatoare de calitatea vietii mele .

E ceva ,o speranta,un pas inainte, am inceput sa pun in aplicare,desi mi-a fost putin greu la prima sedinta ,acuma astept cu nerabdare a doua sedinta,in speranta ca o sa invat multe lucruri.
Multumesc

Mi-am dorit mereu sa desenez ceva si cineva sa imi interpreteze desenul.
mi-am dorit sa imi “citeasca” cineva caracterul interpretand scrisul meu.
Mi-am dorit si aveam nevoie sa povestesc despre mine cuiva care nu ma cunoaste, care nu ma judeca, care imi poate oferi o parere sincera despre problemele si framantarile mele, care sa imi spuna deschis daca, unde si de ce gresesc, care sa ma ajute sa gasesc solutiile de care am nevoie, sau sa ma indrume catre ele.Ma bucur ca mi-am urmat impulsul ( desi trebuie sa recunosc sincer ca am si putin “ajutata”) si ca toate astea s-au intamplat.
M-am simtit incurajata de prima sedinta, chiar magulita dintr-un anume punct de vedere, mai usurata, caracterizata bine, cred ca acum am gasit un punct de sprijin real si ca voi reusi sa gasesc in mine echilibrul de care am nevoie, sau macar voi reusi sa pornesc pe strada cea buna.
Trebuie sa recunosc si ca eram extrem de curioasa despre ceea ce se poate intampla la psiholog si ca mi-a placut.